Expert în bune maniere şi mare consumator de marmeladă, prietenosul urs Paddington își continuă aventura din 1 decembrie, la cinema, cu o cuceritoare expediție de familie prin cele mai importante obiective turistice londoneze. Distribuit de Vertical Entertainment, filmul „Paddington 2” va putea fi urmărit atât în varianta subtitrată, cât și dublată.
Copiii l-au cunoscut pe Paddington mai întâi în cartea lui Michael Bond din 1958 – „Un urs pe nume Paddington”. Ultima carte scrisă de Bond, care a trecut în neființă anul acesta la vârsta de 91 de ani, a fost lansată în ianuarie 2017. De-a lungul anilor, Bond a scris mai bine de douăzeci de cărți despre acest urs iubitor de sandviciuri cu marmeladă, cărți care s-au vândut per total în peste 35 milioane de copii în întreaga lume și care au fost traduse în 40 de limbi. Personalitatea micului urs din Peru, ale cărui maniere impecabile și bune intenții conduc frecvent către momente extrem de comice, a captivat publicul de toate vârstele, iar aventurile lui sunt recunoscute acum drept povești clasice pentru copii.
Paddington a ajuns pentru prima dată pe marile ecrane în 2014, iar personalitatea lui călduroasă și amabilitatea fermecătoare l-au transformat în mascotă naţională, recunoscută peste tot în lume. În aceeași măsură, filmul a fost extrem de apreciat de criticii de specialitate care i-a oferit distincția de „Cea Mai Bună Comedie” la Empire Awards 2015.
Cu încasări de peste 250 de milioane de dolari la nivel mondial, aventura a devenit cel mai profitabil film de familie independent non-american, din toate timpurile, un record absolut care a sursprins echipa de producție și a determinat-o să se gândească la o continuare.
Filmul continuă povestea lui Paddington, un urs peruvian care vine la Londra în căutarea unui cămin și a unei familii. Adoptat de familia Brown din Windsor Gardens, personajul devine unul dintre cei mai îndrăgiţi locuitori din cartier. În timp ce caută cadoul perfect pentru aniversarea de o sută de ani a mătușii Lucy, Paddington vede o carte tridimensională unică în magazinul de antichități al domnului Gruber și se angajează în tot felul de job-uri ciudate pentru a aduna bani să o cumpere. Dar cartea a intrat și în atenția unei celebrități locale, actorul Phoenix Buchanan (Hugh Grant), care are scopuri ascunse și nu ar vrea să o împartă cu altcineva.
Actorii Hugh Grant și Brendan Gleeson se alătură distribuției primei parţi, alcătuită din Hugh Bonneville, Sally Hawkins, Julie Walters, Jim Broadbent, Peter Capaldi, Madeleine Harris și Samuel Joslin, Ben Whishaw ca voce a lui Paddington și Imelda Staunton ca voce a mătușii Lucy. O producţie StudioCanal, „Paddington 2” are lansarea pe marile ecrane din ţară începând cu 1 decembrie.