Pentru al doilea weekend consecutiv producţia Warner Bros. Pictures ,,Animale fantastice şi unde le poţi găsi” a înregistrat rezultate impresionante de box office, după ce a generat încasări în valoare de 751.511 lei şi un număr de 33.859 spectatori.
Având acțiunea plasată în anul 1926, povestea filmului îl are în centru pe magizoologul auto-proclamat Newt Salamandă, înainte ca acesta să fi scris manualul care avea să ajungă într-o bună zi lectură obligatorie la Școala Hogwarts. Ajungând la sfârșitul călătoriei sale care l-a purtat în tărâmuri îndepărtate în căutarea unor creaturi fantastice, Newt sosește la New York unde pierderea prețioaselor sale animale îl aruncă într-un val imprevizibil de întâmplări, care amenință să dea în vileag comunitatea vrăjitorilor, inteligent camuflată printre Nu-Magi.
Din talentata distribuție care i s-a alăturat lui Redmayne în fața camerelor de filmat fac parte și Katherine Waterston, Dan Fogler, Alison Sudol, Ezra Miller, Samantha Morton, Jon Voight, Carmen Ejogo și Colin Farrell.
În spatele camerelor de filmat s-a reunit o serie de „absolvenți” ai francizei Harry Potter, inclusiv scenograful Stuart Craig. Pe parcursul celor opt filme din franciză, Craig a reușit să dea viață viziunii lui Rowling referitoare la lumea vrăjitorilor, cel mai notabil element fiind probabil Castelul Hogwarts, a cărui siluetă a devenit la fel de ușor de recunoscut precum cele ale personajelor care locuiau acolo. Pentru acest film, Craig a creat o altă instituție din lumea vrăjitorilor – cartierul general al MACUSA (Congresul Vrăjitorilor din Statele Unite ale Americii). Cu toate acestea, majoritatea conceptelor sale și-au avut rădăcina în mediul Nu-Magilor din New York-ul anului 1926, care a fost efectiv construit de la zero la studiourile Leavesden ale Warner Bros. din Anglia. Unele scene au fost de asemenea filmate în locaţii din Liverpool.
O producţie Warner Bros. Pictures, aventura magică ,,Animale Fantastice şi unde le poţi găsi” a avut premiera pe marile ecrane din 18 noiembrie, în format 3D şi IMAX 3D.