După 20 de ani de lucru cu interpreţi şi compozitiori din România, iată că s-a născut proiectul Fidas, iar solistul Razvan Ştefaniu, cunoscut din alte proiecte importante, s-a orientat către un alt gen care nu a fost exploatat în România şi anume piese greceşti cântate cu versuri româneşti.
Ideea s-a născut în urmă cu doi ani, când la o sesiune de karaoke, într-un loc unde se aflau şi nişte greci, a cântat piese în limba lor pentru prima oară şi a fost confundat cu un grec adevărat. După ce a primit zeci de felicitări şi-a zis, “de ce nu?” şi aşa s-a născut proiectul „Fidas”, din care face parte Răzvan şi colegii lui cu care cântă în concerte. Mai mult, după ce au cântat la diverse evenimente astfel de piese, cei din trupă s-au gândit şi la o primă melodie pe muzică grecească dar cu versuri în română. Aşa s-a născut piesa „Ca fumul de ţigară”, lansată în urmă cu câteva zile împreună cu un videoclip filmat alb negru, plin de mister, unde o fermecătoare domişoară îl înebuneşte cu prezenţa sa pe solist. Videoclipul şi piesa au prins imediat la publicul care iubeşte muzica grecească. „Ne-a plăcut ce ai ieşit. Noi cei de la Fidas promitem să venim cu noi melodii special realizate pentru cei care îndrăgesc acest gen de muzică. Totul a pornit dintr-o joacă, însă noi am luat-o în serios şi vrem să facem muzică adevărată pentru toate gusturile”, ne-a spus solistul.