După ce le-a spus și fetelor că noi simțim la fel, două hituri incontestabile pe care le-a lansat până acum, Lidia Buble lansează single-ul și videoclipul „Mă cerți”, o nouă colaborare cu Adrian Sînă.
Ca în cazul celorlate piese lansate de către Lidia, Adrian Sînă este și compozitorul noului single, de această dată alături de Cojocaru Anca și Andrei Vitan. Videoclipul este regizat de către Bogdan Păun și Alexandru Mureșan și o aduce pe Lidia Buble într-un modern fairytale, young, cool, funny, o poveste de dragoste din care nu lipsește sarea și piperul.
„Am reușit, alături de Adi Sînă, să transpunem o frumoasă poveste de dragoste, cu bune și rele, să subliniem și acele momente de ‘ceartă’, fără de care nu ne putem lipsi, atunci când iubim și suntem iubiți. Îmi doresc că bublișorii mei să se îndrăgostească de ‘Mă cerți’ și, cu ajutorul lor, să devină hit. Voi vă certați din și în iubire? Dacă da, iertați repede?”, spune Lidia Buble.
„MĂ CERȚI este o piesă pop superbă, cu o încărcătură mare, care vorbește despre momentele acelea în care îndrăgostiții se ceartă din prea multă iubire. Vocea Lidiei transpune excelent povestea cântecului. Sunt sigur că toți ne vom regăsi în versurile piesei”, declară Adrian Sînă.
2015 a fost un an cu zeci de milioane de vizualizări pe YouTube pentru Lidia. Artista a cucerit topurile muzicale cu hitul „Le-am spus și fetelor”, în colaborare cu Amira. Lansat în luna septembrie, videoclipul „Le-am spus și fetelor” a adunat până în prezent peste 26 de milioane de vizualizări și a ocupat săptămâni la rând primele poziții în topurile radio, TV, iTunes și Shazam din România.