Mazda Romania
  • Mazda CX-5 a fost cel mai vândut model, în creștere cu 71% faţă de perioada anterioară

Mazda continuă trendul creșterilor anuale cu două cifre. În 2018, compania niponă a vândut 2.259 de vehicule în România, mai mult cu 16% comparativ cu 2017. Cel mai comercializat model pe piața locală a fost Mazda CX-5 cu 763 de unităţi vândute și un avans cu 71% faţă de 2017. Acesta a detronat Mazda3, care se situează acum pe locul 2, cu 658 de mașini comandate.  Topul celor mai vândute 3 modele Mazda este completat de Mazda CX-3, care a totalizat 587 de comenzi în 2018.

„CX-5 urcă pe primul loc în topul vânzărilor Mazda în România, o poziție explicabilă atât de faptul că Mazda CX-5 impresionează prin design, dotări și tehnologii oferite, cât și de apetitul crescut al românilor pentru SUV-uri. În 2019 Mazda3 va intra din nou în cursa pentru titlu, odată cu lansarea noii generații. Noua Mazda3 va schimba regulile jocului. Este primul model din noua generație de autoturisme Mazda care prezintă limbajul KODO evoluat și cele mai noi tehnologii Mazda, cum ar fi motorul inovator SKYACTIV-X cu aprindere prin compresie și control cu scânteie”, a declarat Cristian Rigu, Country Manager Mazda România.

Livrările roadster-ului MX-5, cel mai bine vândut din toate timpurile, s-au menținut în ușoară creștere, cu 9% față de 2017. În continuare, toate modelele mărcii beneficiază de un pachet complet de avantaje: finanţare cu dobândă avantajoasă prin UniCredit Leasing, garanţie 5 ani în limita a 150.000 de km și preţuri speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here