Reîntoarcerea la sine, la rădăcinile fiecăruia dintre noi, la dragostea celor care ne-o oferă și ne-au oferit-o necondiționat este și tema celui mai recent single-manifest lansat de către Ruby – “Tată”.

Trăim, visăm, sperăm și, uneori, ne îndepărtăm prea mult de ceea ce cu adevărat contează, judecăm niște aparențe, trăim succesul în rețele de socializare, fără să mai reușim să ne regăsim pe noi înșine.

Simbol al sex-appealului în România, Ruby ne lasă, prin noul sau single să descoperim cel mai intim univers al artistei -familia și dragostea față de părinți.

“Mi-au dat lacrimile când am ascultat piesa. Este un omagiu adus familiei, părinților. E foarte bine să ne urmărim visul, să vrem cu tărie să obținem ceva în viață, dar să nu uităm niciodată că ceea ce realizăm în prezent, se datorează părinților noștri, celor care au avut grijă de fiecare pas al nostru, care ne-au oferit toată dragostea și s-au sacrificat pentru noi, poate mai mult chiar decât era nevoie. Uneori amânăm să îi sunăm, nu avem timp, uităm, mergem din ce în ce mai rar pe la ei, iar mesele în care toată familia se strânge laolaltă, devin doar amintiri. E păcat, nu trebuie să fie așa, părinții sunt cei mai frumoși oameni de pe pamant”, spune Ruby.

Single-ul “Tată” este compus de către Vlad Manolache, Ionuț Bacula și Marius Ivancea, iar videoclipul, cu o poveste simplă, directă, este regizat de către Dan Petcan și îi are că protagonitsti pe actorul George Pistereanu, alături de tatăl său-Zisu Pistereanu, pentru prima data împreună, pe aceeași “scena”.

George Pistereanu este cunoscut în special pentru rolurile din filmele “Eu când vreau să fluier, fluier” și “Loverboy”, dar și pentru numeroasele premii obținute la festivalurile internaționale de film.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here